Piramidele de la Sona
Un sat din Tara Fagarasului este vestit datorita unor ridicaturi ciudate
de pamant, inalte de 20-30 de metri, botezate de localnici "guruieti".
Piramidele de la Sona, dupa cum mai sunt numite movilele uriase de la
marginea satului, au starnit multe dispute asupra originii lor, dar si
datorita unor fenomene ciudate care au loc in zona.
Satenii spun ca apa asezata la o anumita inaltime capata proprietati
curative, iar carnea nu intra in putrefactie. Cele opt movile de pamant
se inalta pe un deal de la marginea satului si sunt amplasate pe doua
linii paralele. Unii mai spun ca guruietii aveau forme piramidale, dar
vremea i-a erodat.

In jurul piramidelor s-au tesut mai multe legende.
Batranii povestesc ca, pe vremuri, un urias ar fi trecut Oltul si si-a
scuturat incaltarile de noroi exact pe locul unde se inalta guruietii.
Intr-o alta poveste, piramidele au fost ridicate de turci, care atunci
cand plecau spre apus, isi lasau din turbane pamantul adus de acasa.
Surprize au avut si cercetatorii, care au comparat guruietii de la Sona
cu tumulii in care erau ingropate capeteniile celte sau scite, mai ales
ca aceste popoare au traversat si teritoriul Romaniei. In plus,
arheologii au gasit in jurul piramidelor ceramica din epoca tarzie a
bronzului si din perioada Hallstat.
O ipoteza interesanta a fost lansata de un cercetator basarabean, care
crede ca guruietii sunt niste vestigii dacice. Andrei Vartic sustine ca
alte patru piramide asemanatoare exista si la marginea altor sate din
Brasov, la Halmeag si Bunesti, iar daca se uneste pe harta locul unde
exista guruietii cu varful Omu, se obtine un triunghi dreptunghic, cu
unghiuri de 60 si 30 de grade. Un alt triunghi, mai mare, are in varfuri
cetatea dacica de la Racos, varful Omu si cetatea dacica Sarmizegetusa.